Loading Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Conferința Turul de Ascultare „Vocile Femeilor din Moldova” – Vorbiți cu noi!”

26/11/2018 @ 8:00 - 17:00

Turul de Ascultare „Vocile Femeilor din Moldova” – Vorbiți cu noi!” a ajuns, sâmbătă, la final, iar protagonistele, partenerele și susținătoarele acestei inițiative au prezentat în cadrul unei conferințe de totalizare, cu genericul „Vocea ta contează!”, prioritățile și pașii de urmat pentru promovarea egalității de gen și a drepturilor civice în Republica Moldova.  Proiectul „Turul de Ascultare „Vocile Femeilor din Moldova” – Vorbiți cu noi!”, care a cuprins, de la lansarea sa, în 2017, 37 de comunități din țară este implementat de Academia de Inovare și Schimbare prin Educație (AISE), cu sprijinul oferit de European Endowment for Democracy (EED).

„O muncă de suflet”. „Am susținut cu mult drag această inițiativă”. „Astfel democrația va lua amploare”. „Vă mulțumim pentru oportunitatea de a ne face auzite”. Acestea sunt doar câteva dintre numeroasele ecouri ale Turului de Ascultare, exprimate de către participante de la primele întâlniri, de la Codreanca și Zubrești, raionul Strășeni, până la cea mai recentă, de la Roșu, Cahul.

Conferința de totalizare a Turului de Ascultare „Vocile Femeilor din Moldova…” aduce în prim-plan, prin intermediul unei cercetări prezentate în cadrul evenimentului, dificultățile cu care se confruntă femeile la nivel local, regional și național și identifică o serie de soluții comunitare la aceste dificultăți.

Principalele probleme cu care se confruntă femeile din Moldova vizează alocația insuficientă pentru întreținerea unui copil; violența în familie și violența în bază de gen; abuzul de alcool, inclusiv printre femeile tinere; îngrijirea părinților vârstnici; lipsa spațiilor locative pentru persoanele cu venituri mici; și numărul redus al femeilor în funcții de conducere (Guvern, mediul de afaceri, educație etc.).

În total, 37 de comunități din 15 regiuni ale țării – Anenii Noi, Cahul, Călărași, Cimișlia, Criuleni, Dondușeni, Edineț, Florești, Hâncești, Ialoveni, Leova, Orhei, Sângerei, Strășeni și Ștefan Vodă – și-au făcut auzită vocea prin intermediul celor 900 de femei și 10 bărbați care au participat la Turul de Ascultare „Vocile Femeilor din Moldova” – Vorbiți cu noi!”.

  

Detalii

Data:
26/11/2018
Timp:
8:00 - 17:00